PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Angajații Penitenciarului Satu Mare au gătit o masă caldă pentru oamenii străzii

Echipa ,,O masă caldă” din Satu Mare are grijă de oamenii fără adăpost din municipiu. Alături de echipa Penitenciarului Satu Mare au fost pregătite nenumărate porții de mâncare, iar datorită sprijinului oferit de o firmă din județul Alba, nevoiașii se vor putea bucura de o masă sățioasă pe toată durata lunii decembrie.

,,Cantina din Satu Mare s-a umplut și astăzi de hărnicie și voie buna prin prezența echipei Penitenciarului Satu Mare. Voluntarii au pregătit cartofi cu crenvurști gustoși și salată de varză, cozonaci. Le mulțumim mult pentru prezență și donații. Mulțumim din suflet și firmei Elit Srl Cugir, Alba, care a donat crenvurști pentru mesele beneficiarilor noștri, pentru toată luna decembrie”, spun cei din echipa ,,O masă caldă”.