PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Pompierii au intervenit cu două autospeciale!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a fost alertat, în cursul acestei nopţi, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Roşiori.

La faţa locului s-au deplasat 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și  pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Valea Vinului.

La sosirea forțelor de intervenție, ardea tavanul din zona coşului de evacuare a fumului dintr-o încăpere. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, pompierii reuşind să localizeze şi să stingă focul în scurt timp, astfel că acesta nu s-a propagat la restul încăperilor sau la acoperiş. Din fericire, proprietarii au reuşit să se autoevacueze fără a fi afectaţi.

Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost efectul termic de la coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile (scândură) din componenţa tavanului.

„Odată cu instalarea temperaturilor scăzute, se costată o creştere a numărului de incendii provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor şi surselor de încălzire. Atragem atenţia asupra obligativităţii curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat, respectiv asupra importanţei utilizării mijloacelor de încălzire doar conform instrucţiunilor şi doar după verificarea acestora de către specialişti”, transmite ISU Satu Mare.