PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&LIVE. Zeci de oameni la deschiderea McDonald’s Satu Mare! Mașini la Drive Thru

Zeci de sătmăreni au așteptat nerăbdători în fața McDonald’s înainte de deschiderea oficială. În momentul în care s-au deschis ușile de la intrare, cu câteva minute întârziere, oamenii au intrat înăuntru, pentru a comanda mâncărurile mult așteptate.

Accesul a fost făcut cu restricții, din cauza numărului mare de oameni, unii comandând înăutru, în vreme ce alții au așteptat afară să le vină rândul. Angajații restaurantului i-au îndrumat pe cei mai în vârstă și le-au explicat cum funcționează aparatele de comandă. Unii dintre ei au comandat la pachet, pe când alții au preferat să stea la masă și să se bucure de noul restaurant de tip fas-food din oraș.

De asemenea, mulți copii au fost prezenți la deschidere, ce după joacă, au profitat de spațiul pregătit în exterior pentru ei.

Restaurantul dispune de un spaţiu de joacă pentru copii, o terasă, locuri de parcare şi spaţii verzi. În interiorul restaurantului sunt 90 de locuri pentru clienţi. De asemenea, clienţii acestuia vor putea comanda chiar din maşină, trecând prin drive-thru.

Noul restaurant McDonald’s este unul de tip Drive Thru și este construit în parcarea Kaufland de pe drumul Careiului, chiar în vecinătatea mall-ului Satu Mare Shopping City, construit de cei de la NEPI Rockastle.

În România, McDonald’s este lider pe piața restaurantelor, cu 83 de restaurante în 25 de oraşe, 5.500 de angajaţi şi peste 230.000 de clienţi pe zi. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 4.500 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.

Pentru a fi la curent cu știrile PortalSM, vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de Facebook.

Exit mobile version