PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

SENTINȚĂ. Opt ani de închisoare pentru bărbatul din Satu Mare ce a ucis trei oameni

Tânărul, în vârstă de 33 de ani, din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, a primit opt ani de închisoare, după ce a omorât trei oameni, două femei și un copil, în timp ce conducea băut în județul Constanța, în noiembrie, anul trecut. Decizia Curții de Apel Constanța a decis, ieri, că pedeapsa cu opt ani de închisoare este definitivă. 

Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului la șapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă, la pedeapsa de șapte ani de închisoare, la un an de închisoare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la pedeapsa de un an de închisoare și alți doi ani de detenție pentru părăsirea locului accidentului. În final, magistrații au decis contopirea celor trei pedepse cu închisoare, aplincându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de șapte ani de închisoare la care se adaugă sporul de un an de închisoare.

În final, inculpatul s-a ales cu pedeapsa de opt ani de închisoare.

Cum s-a petrecut accidentul

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a condus băut mașina dinspre Kogălniceanu spre Ovidiu, lângă Constanța, iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului marca Mercedes, a intrat pe contrasens şi a izbit violent un auto marca Hyundai.

Două femei, în vârstă de 31 de ani şi 61 de ani, aflate în Hyundai au murit, pe loc, iar o fetiţă a fost declarată decedată după zeci de minute de resuscitare. Un bărbat de 44 de ani a fost transportat la spital cu fractură.

Cele trei persoane de sex feminin decedate erau rude: fiica, mama (din Constanţa) şi bunica (din Tulcea).

Şoferul din Negreşti Oaş a încercat să fugă după producerea accidentului, dar a fost prins de un poliţist şi un militar aflat în timpul liber.