PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

APEL. Șase copilași au nevoie de ajutorul nostru. Trăiesc în sărăcie, într-o casă fără căldură

Șase copilași au nevoie de ajutorul nostru. Cei mici trăiesc în sărăcie, fiind crescuți într-o casă din localitatea Lazuri, fără căldură, curent electric, mâncare sau haine. O sătmăreancă a lansat un apel umanitar, iar cei ce vor să ajute o pot face chiar în acest sfârșit de săptămână.

,,Într-o căsuță sărăcăcioasă din Lazuri, foarte aproape de noi, șase copilași suferă de frig și de foame și nu au nicio vină pentru asta. Haideți să facem un efort mic, un gest de omenie și solidaritate împreună. Vor ține minte toată viața gestul nostru.

De ce au nevoie? De orice. Nu au nimic. În primul rand nu au curent, mâncare, apoi hăinuțe, încălțăminte, jucării. Haideți să ne întâlnim sâmbăta la ora 10.00 în parcarea de vis a vis Tristar (depozitul de băuturi Negrești-Oaș). Fiecare cu ce îl lasă inima. Cu cele adunate ne vom deplasa câțiva la ei acasă”, se arată în apelul sătmărencei.

Copiii au vârste cuprinse între doi și doisprezece ani.