PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sute de metri cubi de lemne, confiscate de polițiști în județul Satu Mare

Sute de metri cubi de lemne, confiscate de polițiști în județul Satu Mare. Oamenii legii au confiscat, în total, material lemnos în valoare de peste 140 de mii de lei, în acest sfârșit de săptămână.

Ce spune Poliția:

Sâmbătă, 18 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Secția Poliție Rurală Gherța Mică, au desfășurat activități de verificare și control pe linia respectării prevederilor legale a exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos, pe raza județului Satu Mare. Ocazie cu care au depistat în pădurea localității Turț 79 de metri cubi de material lemnos, esență pin, în valoare de 12.956 lei, provenit din tăiere ilegală.

De asemenea, în urma verificărilor la fața locului au fost identificat și inventariat 784,5 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 128.658 de lei, deținut fără documente de proveniență sau cu respectarea legislației silvice, conform Legii 171/2010.

Astfel, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și neglijență în serviciu, fiind confiscat faptic 863,50 de metri cubi de  material lemnos, în valoare de 141.614 lei.

Sursa: IPJ Satu Mare