PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Cannabisul a fost legalizat într-un stat SUA! Cozi uriașe la magazinele licențiate

On the first day of legal sales in Illinois, Illinois Supply and Provisions, formerly, HCI Alternatives, in Collinsville, saw a crowded line approaching 1,000 people at its peak. The dispensery is the only legal place to purchase recreational marijuana in the region.

Cannabisul a fost legalizat, miercuri, în statul american Illinois, iar magazinele licențiate au fost luate cu asalt de oameni.

Prima achiziție de marijuana în scop recreativ a fost făcută pe 1 ianuarie, la ora 6.00 dimineața, de la Farmacia nr. 33 din Chicago, Illinois, în fața căreia se adunaseră peste 500 de persoane ce și-au dorit să cumpere planta fără a avea probleme cu legea. Poliția era prezentă în fața principalelor magazine, doar pentru a controla traficul.

„A putea procura și consuma marijuana în scop recreativ este un lucru minunat”, a declarat Mejia, prima persoană care a cumpărat legal primele grame de canabis, pentru Chicago Sun-Times.

Illinois a permis încă din 2018 achiziționarea de marijuana în scop medical, însă acum a devenit cel de-al 11-lea stat din SUA care permite utilizarea și vânzarea sa în scop recreativ.

Legea – aprobată de Legislativul controlat de democrați și promulgată de guvernatorul democrat J. B. Pritzker – le permite persoanelor cu vârsta minimă de 21 de ani să dețină până la 30 de grame de canabis în stare naturală (frunze și muguri uscați) și până la 5 grame de concentrat. Guvernatorul Pritzker a acordat și peste 11.000 de grațieri pentru cei care fuseseră condamnați pentru trafic sau deținere ilegală de marijuana, scrie digi24.

Althoff a avertizat că marijuana în scop recreativ nu poate fi consumată în public și a adăugat că, la fel ca toate produsele noi, poate fi puțin scumpă. În Illinois, există deja aproape 40 de magazine care au primit licențe pentru a vinde marijuana în scop recreativ.

Consumul recreaţional de canabis este legal în 11 state americane – înafară de Illinois – Washington (statul), Oregon, California, Nevada, Michigan, Colorado, Alaska, Vermont, Maine şi Massachussetts.

Legalizarea Cannabisului în România

Încă din 2005, în România se poate cultiva legal canabis. Dar doar pentru scopuri industriale, culturi în câmp deschis. Cei care vor să planteze canabisul în scopuri medicinale trebuie să obţină, pe lângă avizul de la Ministerul Agriculturii, şi aviz de la ministerul Sănătăţii.

Europarlamentarii au adoptat în 14 februarie 2019, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente.

Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus, anul trecută, că se discută despre legalizarea canabisului în România, în scopuri medicinale, în condițiile în care mai multe țări europene au făcut acest lucru.