PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

McDonald’s aduce muncitori din Sri Lanka

În contextul deficitului de forță de muncă din România, lanțul de restaurante fast-food McDonald’s va angaja, la jumătatea acestei luni, pentru cel puțin doi ani, 30 de cetățeni din Sri Lanka. Aceștia fac parte dintr-un proiect pilot, anunță compania.

Acest pas reprezintă o premieră pentru McDonald’s în România, generată inclusiv de criza forței de muncă de pe piața locală. Pentru selecția acestora, o echipă din România a mers în Sri Lanka, a transmis compania pentru Profit.ro.

„La jumătatea acestei luni ni se vor alătura 30 de colegi noi din Sri Lanka, într-un program-pilot la care am lucrat intens anul trecut. Acest program este o premieră pentru McDonald’s în România. Astfel, ne concentrăm toată atenția asupra unei integrări cât mai rapide în echipa noastră, prin traininguri și programe de multiculturalitate. Pentru selecția lor, o echipă din România a mers în Sri Lanka. Aceștia vor lucra în trei restaurante diferite din București. Nevoia de personal în industria noastră este mare, iar investiția în formarea lor este intensă și de lungă durată. Suntem nerăbdători să îi primim și să îi avem alături pentru cel puțin doi ani, timp în care îi vom integra în familia McDonald’s”, spune pentru Profit.ro Irina Ignătescu, HR Director, Premier Restaurants România.

Sursa: Profit.ro

Exit mobile version