Alegeri la PSD Satu Mare. Comitetul Executiv al PSD va decide cine va fi preşedintele PSD Satu Mare, după ce au obţinut egalitate de voturi cei doi candidaţi, Gabriel Leş şi Radu Cristescu. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
El a spus că situaţia este una inedită, iar conducerea centrală a partidului va decide cine va fi preşedinte interimar până la organizarea unei noi conferinţe.
Egalitate între cei doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Gabriel Leş şi Radu Cristescu, potrivit surselor PortalSM. Ambii au obţinut câte 45 de voturi în urma numărării voturilor celor 90 de delegaţi prezenţi. Dezbaterile au durat mai multe ore, după care s-a trecut la vot.
În funcţia de preşedinte executiv a fost ales preşedintele PSD Carei, Ionuţ Oneţ. El este din echipa Radu Cristescu – Mircea Govor.
“Văd că încă trebuie să duc mai departe misiunea în PSD. Astăzi, pentru aceste alegeri am decis să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte. Urmare a votului care s-a exprimat, ne-am întâlnit cu o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit. Pentru funcţia de preşedinte a fost balotaj, dintre cei 95 de delegaţi care aveau drept de vot, 90 au fost prezenţi şi ca urmare a votului Leş Gabriel a întrunit 45 voturi, domnul Radu Cristescu 45 de voturi. La preşedinte executiv domnul Oneţ a câştigat, are 47 de voturi, Adrian Micle 42 de voturi şi un vot nul”, a spus Aurelia Fedorca.
Gabriel Zetea a anunţat că o decizie se va lua la Bucureşti.
“Luni, în cadrul şedinţei naţionale, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, după o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, vom lua o decizie în ce priveşte această situaţie inedită care s-a întâmplat în cadrul acestei conferinţe, acest balotaj între cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, domnul Leş şi domnul Cristescu. Comitetul Executiv Naţional va desemna un preşedinte interimar, luni, care să preia conducerea PSD pentru o perioadă de timp, nu lungă, până în momentul când o nouă conferinţă extraordinară va fi organizată pentru a se putea face din nou un vot”, a spus Gabriel Zetea.
Au mai fost aleşi 17 vicepreşedinţi.