PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cea mai scăzută temperatură din acest an: -32 de grade Celsius în Maramureș

Cea mai scăzută temperatură din acest an, -32 de grade Celsius, a fost înregistrată în cursul nopţii de miercuri spre joi pe Vârful Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.
„Aseară, indicele de răcire a atins valoarea de minus 32 de grade Celsius la Vârful Iezer (la staţia meteo din Munţii Pietrosul Rodnei – n.r.). Tot în aceeeşi zonă montană, viteza vântului a fost de 83 de kilometri pe oră”, a spus Dan Bucă, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, cele mai scăzute temperaturi înregistrate joi dimineaţă au fost -15 grade la Vârful Iezer, -13 grade în Pasul Prislop, -10 grade la Borşa, -9 grade la Cavnic, -8 grade la Vişeu de Sus şi Pasul Gutâi, -7 grade la Târgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag, -4 grade în municipiul Baia Mare şi -3 grade în Baia Sprie, Seini, Şomcuta Mare. De asemenea, au fost semnalate sectoare cu ceaţă în Pasul Gutâi.

Exit mobile version