De ce ne pleacă tinerii. Satu Mare se află în topul județelor care oferă cele mai mici oportunități, iar tinerii nu au ocazia să își atingă potențialul maxim și pleacă fie în străinătate, fie în alte orașe din țară, arată un raport realizat de Banca Mondială.
Potrivit unei analize realizate de INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, peste 10.000 de tineri cu vârste între 15 şi 34 de ani au plecat definitiv din România în cursul anului 2018, cei mai mulţi din Bucureşti, dar şi din judeţele Iaşi, Timiş, Bacău şi Galaţi. Cercetarea publicată luni arată că în grupul tinerilor care au părăsit România nu au fost luate în calcul deplasările sezoniere pentru studii, muncă etc., ci doar emigranţii definitivi cu vârsta între 15 şi 34 de ani.
Satu Mare, în topul județelor care oferă cele mai mici oportunități
Un raport realizat de Banca Mondială, intitulat „Markets and People: Romania Country Economic Memorandul”, citat de INACO, arată că un copil născut în România îşi atinge doar 60% din potenţialul său de productivitate odată ajuns adult acasă, informează agerpres.
În acest context, documentul menţionează că perspectiva celor din Bucureşti-Ilfov este mai pozitivă, cu un potenţial al capitalului uman de 68%, urmat de judeţul Cluj – cu 65%. La polul opus, judeţele care oferă cele mai mici oportunităţi de educaţie, sănătate şi speranţă de viaţă pentru tineri sunt: Satu Mare (53%), Călăraşi (52%), Ialomiţa (52%) şi Giurgiu (51%).
Sursa: capital.ro