PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nevăzătoare, furată de o casieră din Satu Mare

Nevăzătoare, furată de o casieră din Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi la un magazin din municipiu, acolo unde o femeie nevăzătoare, însoțită de fiica ei, a făcut câteva cumpărături, iar după ce s-a prezentat la casă pentru a-și achita cumpărăturile, casiera ar fi păcălit-o. Asta susține o sătmăreancă ce spune că a asistat la întreaga scenă.

Sătmăreanca spune că femeia nevăzătoare a făcut cumpărături în valoare de 63 de lei și i-a dat casierei o bancnotă de 100 de lei, însă aceasta din urmă i-a dat rest doar 26 de lei, ba mai mult, la un moment dat ar fi intervenit și paznicul magazinului.

,,O mamă nevăzătoare cu fiica ei era la magazin unde a făcut cumpărăturile. Prețul la casă a fost 63 de lei și câțiva bănuți și a dat 100 de lei la casieră, iar aceasta i-a dat rest doar 26 de lei și a furat-o de 10 lei. Paznicul a vrut s-o dea afară din magazin. Atâta nesimțire”, a relatat sătmăreanca ce a asistat la întreaga scenă.