PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

OFICIAL. Cosmin Bota a fost numit subprefect al județului Satu Mare

Cosmin Bota a fost numit subprefect al județului Satu Mare. Guvernul Ludovic Orban a adoptat azi noapte o hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Satu Mare de către Cosmin Bota.

După cum am anunțat, judeţul Satu Mare mai are un subprefect, în persoana lui Cosmin Bota de la ALDE.

Practic, prin adoptarea noului Cod administrativ, prin OUG nr. 57 din 3 iulie 2019, fiecare județ trebuie să aibă un prefect și doi subprefecți.

La nivelul județului Satu Mare postul de prefect este ocupat de către liberalul Radu Bud, un post de subprefect a fost ocupat de către Alfatter Tamas din partea UDMR, iar cel de-al doilea i-a revenit lui Cosmin Bota de la ALDE, conform negocierilor purtate la nivel naţional.

Cosmin Bota este consilier judeţean din partea ALDE. El va trebui să îşi dea demisia şi din funcţia de consilier, dar să renunţe şi la funcţia din partid, postul de subprefect fiind, teoretic, un post apolitic.

Exit mobile version