PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Kereskenyi, mesaj pentru “fripturiştii” care se înghesuie la primărie

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută astăzi că îşi depune candidatura pentru un nou mandat. El le-a transmis un mesaj şi celor care vor să candideze că decizia nu este uşoară deoarece sunt foarte multe probleme la primărie şi o serie de limitări.

“Având în vedere că şi actualmente consider că avem o echipă bună, putem conta pe această echipă. Sunt proiectele pe care le-am început. Nu a fost uşor. În 2016 când am preluat mandatul, n-am avut nimic, n-am avut plan de mobilitate, n-am avut strategie de dezvoltare urbană, a trebuie să începem totul de la zero. A necesitat şi o “mică” gândire, pentru că a trebuit să ne adaptăm la acele principii ale Uniunii Europene de diminuarea a emisiei CO2. Toate proiectele europene au pornit de la discuţii cu colegii şi unele au maturitate deja destul de bună, dar toate acestea se vor materaliza într-o perioadă de doi-trei ani şi bineînțeles şi eu îmi doresc să ducem la bun sfârşit aceste proiecte. Nu era o decizie uşoară (decizia de a candida din nou – n.r.) pentru că numai cei care ştiu cu ce se mănâncă acest lucru ştiu că nu este uşor. Restul care se înghesuie sunt ori fripturişti, ori nişte oameni care în loc de creier au altceva în cap, nu ştiu care sunt problemele majore cu care se confruntă administraţia locală în general, nu numai în Satu Mare, de abordare a relaţionării administraţiei locale cu celelalte instituţii”, a declarat Kereskenyi.

Primarul a precizat că a primit foarte multe încurajări din partea cetăţenilor de a candida pentru un nou mandat, dar şi din partea colegilor de partid.

“Am primit foarte multe încurajări şi de la organizaţia politică din care fac parte, şi de la cetăţeni ca să continuăm ceea ce am început. Noi suntem în cursul alegerilor interne prin care se vor desemna candidaţii. Am făcut inclusiv solicitări publice să vină lumea să intre şi în Consiliul Local. Nu prea se înghesuie cine are minte în cap şi ştie că nu este uşor, şi ai şi răspundere civilă, administrativă şi chiar şi penală. Nu prea vin din sectorul privat nici consilieri locali pentru că ştiu cu ce se mănâncă. Sunt unii care cred că noi şi consilierii stau cu fundul pe un sac de bani şi împart. Nu este aşa. Inclusiv de la centru am avut discuţii cu preşedintele Kelemen Hunor, cu alţi lideri, ne-au solicitat să continuăm în această echipă munca mai departe”, a mai spus primarul.

Potrivit acestuia, sondajele făcute arată că sătmărenii apreciază că Satu Mare se îndreaptă într-o direcţie bună.

“Cel mai important este ce zic oamenii. Deocamdată, conform sondajelor noastre, sătmărenii consideră că ne îndreptăm într-o direcţie bună. Bineînţeles că nu am ajuns la El Dorado, şi avem foarte multe de făcut, cu toate că cred că avem de ce să fim mândri, dar avem foarte, foarte multe de făcut. Noi tot timpul ne-am axat pe faptul să avem specialişti, să avem în consiliu şi arhitecţi, să avem oameni care se pricep la buget, economişti, ingineri, nu căutăm nişte feţe, căutăm specialişti. Nu este uşor. Sunt acele reglementări legislative care fac să nu fie atractivă această funcţie sau această responsabilitate, să fii membru în forul decizional în Consiliul Local, să faci parte din acei 23 de consilieri pentru că sunt acele reglementări de incompatibilităţi, de conflict de interese. Nu e atractiv pentru cei care vin din mediul privat”, a punctat edilul.