PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD Satu Mare are de ales: Gabriel Leş sau Radu Cristescu

PSD Satu Mare are de ales pentru funcţia de preşedinte între fostul ministru Gabriel Leş sau fostul lider PMP, Radu Cristescu. Deocamdată aceştia şi-au exprimat intenţia de a candida la şefia PSD. Alegerile sunt programate pentru vineri, 7 februarie, iar termenul de înscriere în cursă este 5 februarie.

Gabriel Leş este cunoscut sătmărenilor de ani de zile. El este un vechi membru PSD, a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Satu Mare, a fost subprefect, fost director APIA, fost secretar de stat în ministerul Apărării şi ministru al apărării de două ori.

În schimb, Radu Cristescu nu este atât de cunoscut sătmărenilor. El este născut în Satu Mare însă a ajuns în capitală. Cristescu a fost un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, în timpul guvernului PDL a fost numit președinte al Agenției Domeniilor Statului (ADS). La alegerile locale din 2016 Cristescu a candidat la Primăria Sectorului 2, unde a obţinut 2%, iar la alegerile parlamentare din 2016, a ocupat locul 2 pe lista PMP pentru Senat la București, după Traian Băsescu.

Dacă Gabriel Leş are susţinerea actualului preşedinte, Aurelia Fedorca, şi a mai multor lideri importanţi, se pare că Radu Cristescu se bazează pe susţinerea preşedintelui executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor.

Exit mobile version