Se închide fabrica Mondiala din Satu Mare. Unul dintre brand-urile de renume ale Sătmarului își închide porțile după 75 de ani de existență, iar breasla croitorilor pierde astfel un reper mai mult decât important.
Mondiala își are rădăcinile în cooperația meșteșugărească Cooperativa Croitorilor “Munca” înființată în anul 1935, ce își schimbă în anul 1945 denumirea în Cooperativa croitorilor “Mondiala”. Articolele vestimentare fabricate la Satu Mare ajungeau în țări importante din Europa, dar și peste Ocean, iar an de an, odată cu creșterea gamei de produse și creșterea nivelului calitativ al acestora, producția pentru export s-a mărit considerabil.
Acum, după 75 de ani de istorie, fabrica ce s-a mândrit odată cu titlul de cea mai importantă unitate care producea confecții pentru femei din nordul României își închide porțile. Unul dintre cei mai cunoscuți creatori de modă din Satu Mare, Cosmin Mureșan, a comentat această situație pe pagina sa de Facebook.
,,Sunt trist. O referinta socio-economica pentru orasul meu inceteaza sa mai existe dupa 75 de ani. Toti stim importanta pe care “Mondiala” a avut-o in devenirea personala a breslei locale de croitori dar si a dezvoltarii economice regionale. Sunt trist pentru ca un simbol va inceta sa mai existe. Inainte de Revolutie, Satu Mare era impartit in doua jumatati: una care lucra la Unio iar cealalta care lucra la Mondiala. Acum, amandoua institutiile sunt un morman darapanat de cladiri care nu mai amintesc de nimic din stralucirea de alta data. Sunt trist pentru ca ne pierdem reperele. Anul trecut cand am organizat expozitia “Satu Mare – un centru al modei romanesti” am omagiat aceasta institutie prin afectarea unui intreg etaj in care se povestea despre moda, tehnica si evolutia unui brand atat de complex. Va ramane un omagiu. Si atat. Ne pierdem reperele, ne pierdem referintele, ne pierdem identitatea”.