PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Drumul de la Botiz arată ca după bombardament, nu ca după reabilitare

Drumul de la Botiz arată ca după bombardament, nu ca după reabilitare. Drumul județean care face legătura între Satu Mare și Botiz se prezintă într-o stare extrem de proastă, asta în condițiile în care anul trecut au avut loc lucrări de reabilitare. O porțiune destul de importantă este nefinalizată, însă gropile și-au făcut apariția chiar și în asfaltul turnat în urmă cu doar câteva luni.

Ploile din ultima perioadă au scos și mai mult în evidență starea proastă a drumului, iar oamenii din localitate dar și șoferii care tranzitează frecvent drumul, în special conducătorii autovehiculelor de mare tonaj, sunt extrem de nemulțumiți și se întreabă când vor putea circula, în sfârșit, în condiții normale.

La sfârșitul anului trecut, conducerea Consiliul Județean a precizat că o porțiune din drum este finalizată complet, însă întregul tronson va putea fi finalizat cel mai probabil abia în primăvară, întrucât lucrările sunt sistate pe timp de iarnă.

,,Constructorul a sistat lucrările pe timp de iarnă, conform legii are dreptul să ceară sistarea lucrărilor. Lucrările vor continua în momentul în care condițiile de temperatură vor fi propice. Au făcut o porțiune completă, iar conform contractului au 18 luni termen de execuție”, a declarat, pentru PortalSM, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus.