Flăcări uriaşe la sonda din Moftin. Persoanele care trec pe DN 19 prin Moftin pot să observe flăcări uriaşe de la sonda petrolieră de la Moftinu Mic. Imaginile au fost surprinse de un cititor care ne-a semnalat fenomenul.
Pompierii sătmăreni spun să situaţia de la Moftin este sub control. Ei nu au fost anunţaţi că ar exista probleme la sondă, iar arderile respective sunt cel mai probabil controlate.
Locuitorii comunei Moftin însă privesc cu îngrijorare fenomenul, după ce în urmă cu doi ani la sondă lucrurile au scăpat de sub control şi a ars timp de mai bine de o lună. Atunci lumea s-a panicat şi a fost nevoie de aducerea unor specialişti din alte ţări şi a popierilor din mai multe judeţe pentru stingerea incendiului.