PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mall-ul din Satu Mare își reduce programul de funcționare la 8 ore

În contextul actual, reprezentanții Shopping City Satu Mare se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții ce pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, centrul comercial își va ajusta programul de funcționare. Acesta va fi deschis în intervalul 11:00-19:00, cu următoarele excepții:

,,Căutăm, alături de chiriașii noștri, cele mai bune soluții pentru a gestiona această provocare. Shopping City Satu Mare pune pe primul loc siguranța clienților și angajaților săi, iar această măsură a fost luată cu scopul de a preveni răspândirea noului virus. În acest context, au fost anulate toate evenimentele de amploare ce urmau să fie găzduite în următoarea perioadă. Clienții sunt încurajați să acorde o atenție sporită igienei personale și să își dezinfecteze frecvent mâinile, folosind dispenserele amplasate în incinta mall-ului”, anunță reprezentanții Shopping City.

Pentru a asigura un mediu cât mai sigur, a fost crescută frecvența operațiunilor de dezinfectare și igenizare a suprafețelor si au fost instalate dispensere cu dezinfectant în mai multe zone ale centrului comercial. Mai mult, toate filtrele sistemului de climatizare trec printr-un proces de înlocuire, iar mall-ul este aerisit în mod natural periodic.

Sursa: Comunicat de presă Shopping City Satu Mare

Exit mobile version