PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreni prinși pe stradă fără justificare. Polițiștii au aplicat peste 140 de sancțiuni

A plouat cu amenzi în ultimele 24 de ore, în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de aproape 180.000 lei, după intrarea în vigoare a noilor restricții de deplasare.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 179.280 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 135 de agenți economici, de pe raza județului Satu Mare, a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.

Exit mobile version