PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tractorist beat și fără permis, prins de polițiști în județul Satu Mare

Ieri, 16 martie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au efectuat controlul și supravegherea traficului rutier, pe DJ 193, în localitatea Valea Vinului, ocazie cu care au depistat în trafic un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate, care conducea un ansamblu de vehicule format din tractor și remorcă, fără a deține permis de conducere de nici o categorie.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan se afla sub influența băuturilor alcoolice, astfel că în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, ansamblul de vehicule condus de persoana mai sus menționată nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare