PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un consilier din Satu Mare își donează indemnizația pentru Spitalul Județean

Consilierul județean Cristian Valer Beseni a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că își donează indemnizația pentru Spitalul Județean Satu Mare.

Acesta a spus că a luat această decizie întrucât doar prin solidaritate se pot depăși momentele dificile.

,,Am decis să donez indemnizația de consilier județean. Văd zilnic prin ce probleme trecem, ce nevoi are Spitalul Județean Satu Mare. Este nevoie de solidaritate și de implicare în aceste momente complicate.

Nu e mult, dar poate e un semn bun și sper să reușim să adunăm fondurile necesare pentru o funcționare bună la nivel de echipamente medicale.

Vom vedea ce va fi în lunile care vin dar acum e bine să ne mobilizăm și să adunăm toate energiile bune pentru a trece de această perioadă cu bine!”, a spus acesta.