PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Greta Thunberg, mesaj pentru români: „Ne vedem în stradă!”

Greta Thunberg, cea mai cunoscută activistă de mediu, a lansat, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, primul mesaj adresat românilor. Ea le cere acestora să fie uniți împotriva tăierilor ilegale de copaci. 

Greta Thunberg le transmite românilor că îi vrea în lupta ei pentru apărarea Planetei. Într-un mesaj transmis exclusiv agenţiei MEDIAFAX, de la Bruxelles, activista în vârstă de 17 ani spune că românii trebuie să fie uniţi împotriva tăierilor ilegale de păduri.

Greta Thunberg s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, acolo unde a criticat planul Comisiei Europene de atingere a neutralităţii climatice europene în 2050.

„Bună, numele meu este Greta Thunberg şi sunt o activistă pentru mediu din Suedia. Vă îndemn să vă alăturaţi mişcării Fridays for Future din România şi să o sprijiniţi. Fiţi uniţi împotriva tăierilor ilegale de copaci şi împotriva distrugerii planetei noastre. Avem o singură planetă şi trebuie să o protejăm. Trebuie să protejăm ecosistemele, biosfera şi natura. Ne vedem în stradă!”, le-a transmis românilor Greta Thunberg.

Mesajul activistei suedeze vine în contextul celei mai mari tăieri ilegale de arbori din România. Este vorba despre copaci de pe 340 de hectare de la Ocolul Sighet.