PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO! Premieră în judeţ. O învăţătoare din Satu Mare face cursuri online cu elevii

O profesoară din județul Satu Mare a început cursurile online cu elevii. În condițiile în care cursurile au fost suspendate din cauza coronavirusului pentru următoarele 30 de zile, învăţătoarea Monica Chiş de la Școala Profesională George Coșbuc Mediesu Aurit a început de astăzi cursurile online pentru elevii clasei a II-a B.

Ajutată de către soțul ei, Marius Chiș, realizator de emisiuni şi pasionat de tehnică, cei doi au reuşit să pună la punct un sistem online prin care învăţătoarea ia legătura în acelaşi timp cu toţi elevii.

Astăzi a avut loc prima întâlnire, de 30 de minute, urmând ca de mâine să fie reluate întâlnirile şi să se discute materia şcolară.

“Soţia mea a dorit neapărat să ia legătura cu copiii şi împreună am pus la punct un sistem. Copiii s-au conectat cu telefoane, cu tablete, fiecare cu ce a avut, astfel că am reuşit să stabilim o legătură”, a spus Marius Chiş.

“Pentru început am avut o întâlnire de 30 de minute, pe măsură ce se obişnuiesc vom avea întâlniri de o oră, o oră şi jumătate. Copiii au nevoie mare de interacţiune, de socializare. De mâine vom face română, matematică, vor primi teme, vom face materia ce e inclusă în programa şcolară”, a spus Monica Chiş.