PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ce se va întâmpla cu nunțile planificate după încetarea stării de urgență. Precizările ministrului Vela

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri, că după 15 mai nu se vor putea organiza nunţi cu sute de persoane, precizând însă că este posibilă în luna august o relaxare astfel încât să fie permisă participarea a mai mult de 8 persoane la astfel de evenimente, potrivit Agerpres.

“Cu părere de rău nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor în perioada în care chiar dacă se relaxează în 15 mai condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută. Individual probabil vom avea dreptul la această mişcare de a ne duce, a ne relaxa, de a ne plimba, de a rezolva câteva probleme individuale, dar, din păcate, presupun eu, nu vă dau un răspuns oficial, nu cred că în 15 mai am scăpat cu totul de acest coronavirus. Nu înseamnă că în 15 mai virusul s-a oprit şi ia o pauză. Noi va trebui să fim atenţi în continuare, să ne protejăm, să purtăm mască, să avem grijă să ne spălăm pe mâini, să nu stăm mai mult de trei la o discuţie, să respectăm distanţarea socială, anumite activităţi se vor relua în anumitre condiţii”, a spus Vela, răspunzând pe Facebook la întrebările adresate.

El a mai adăugat faptul că nu va fi momentul unei relaxări generale astfel încât să poată avea loc evenimente cu sute de persoane.

“În consecinţă, cred că poate avea loc nunta în condiţii normale, iar partea festivă cu cheful să o lăsăm mai la toamnă, când putem evalua această epidemie”, a explicat Vela.

Ministrul a mai precizat că este posibil ca în luna august să aibă loc o relaxare a condiţiilor astfel încât nunţile să poată avea loc cu mai mult de 8 persoane.

“Cred că în august va fi o relaxare, cu mai multe persoane, nu cu sute sau mii de persoane, dar va fi o relaxare în 23 august probabil, dar depinde de cum reacţionăm fiecare român astfel încât să diminuăm infecţiile cu acest virus”, a spus Vela.

Exit mobile version