Senatorul PSD, Gabriel Leș, a transmis printr-un mesaj pe Facebook o asigurare cu privire la inițiativa autonomiei Ținutului Secuiesc. El a dat asigurări că inițiativa va fi respinsă fără drept de apel.
Redăm integral mesajul acestuia:
„Regret nespus că un artificiu procedural, generat de faptul că plenul camerei deputaților nu s-a putut reuni datorită contextului excepțional, a stârnit atâta nedumerire și mâhnire în spațiul public.
Ca membru al Senatului României vă asigur că inițiativa privind autonomia Tinutului Secuiesc va fi respinsă fără drept de apel.
Președintele Klaus Iohannis ne-a mai dat o lecție de oportunism politic de cea mai joasă speță. A arătat cu degetul către PSD, deși partidul domniei sale, PNL, deține atât funcția de secretar, cât și pe cea de vicepreședinte a Biroului Permanent al Camerei.
Deși, președintele a încălcat în mod repetat constituția, îl asigur că pentru noi nu este negociabilă. România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a scris Gabriel Leș.