Poliţist sătmărean: Avem 40 de poliţişti infectaţi.
Polițistul Cosmin Andreica, președintele sindicatului polițiștilor europeni, crede că e absurdă strategia MAI de a nu comunica numărul cadrelor afectate de pandemie și susține că e ridicol de scăzut numărul testelor efectuate.
”MAI are tendința de a ascunde cifrele reale în ce privește cazurile de COVID-19 printre polițiști”, a precizat acesta, pentru Libertatea.
Șeful Europol crede că numărul mic de testări deformează percepția asupra numărului real de cadre ale MAI infectate: ”Cred că suntem foarte aproape de realitate când spun că avem acum cam 40 de polițiști infectați și încă vreo 250 la izolare. Cifrele le-am colectat dinspre colegii din prima linie, din zona operativă, mai puțin de la management, fiindcă șefii formează o castă. Ele pot părea nesemnificative la scară națională, numai că, atenție, reprezintă cam 50 la sută din totalul testărilor! Sigur, aici e o doză de relativitate, în lipsa unor raportări oficiale, dar e un fapt real lipsa testării, care poate ascunde mari surprize”.
Citeşte întreaga ştire pe Libertatea.ro: Liderul sindicatului Europol acuză: ”MAI are tendința de a ascunde cifrele reale în ce privește cazurile de COVID-19 printre polițiști”