PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ALDE Satu Mare, între Adrian Ştef şi Mihai Huzău

ALDE Satu Mare are de ales între Adrian Ştef şi Mihai Huzău. Mai exact preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va trebui să numească un preşedinte interimar al filialei judeţene Satu Mare după ce Ovidiu Silaghi a renunţat la politică deoarece va ocupa funcţia de secretar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Persoanele aflate în structura de conducere a ALDE Satu Mare au încercat să se înţeleagă cu privire la persoana preşedintelui interimar, dar se pare că nu s-a ajuns la un consens.

Ce spune Addrian Ştef

“Domnul președinte Ovidiu Silaghi a ales să devină Secretarul Camerei de Comeț și Industrie a României, funcție care nu permite activitatea politică.
În urma demisiei sale, Biroul Permanent Național al ALDE va numi un președinte interimar, până la organizarea Conferinței județene de alegeri.
Intruniți în teleședință ( prin aplicația zoom ) membri BPT am căutat o să avem o PROPUNERE unică pe care s-o trimitem președintelui Dl. C.P.Tăriceanu.
Nu am reușit acest lucru așa că decizia va fi luată fără popunerea Organizației Județene ALDE Satu Mare
Conferință de alegeri în cadrul organizației ALDE Satu Mare va fi organizată imediat ce condițiile o vor permite”, a transmis Adrian Ştef, pe Facebook.

Ce spune Mihai Huzău

“Am văzut că au început să circule, prin presă sau social media, tot felul de variante legate de ceea ce s-a întâmplat recent în ALDE Satu Mare, după ce colegul meu, Ovidiu Silaghi, și-a anunțat retragerea din viata politică și implicit demisia din funcția de președinte al organizației județene.

Lucrurile sunt destul de simple: la sugestia unor colegi, am acceptat să candidez pentru această funcție, convins fiind de aceștia că avem nevoie de o directie nouă, o abordare proaspătă care să scoată organizația noastră de pe trendul negativ pe care ne aflăm. De asemenea, cu toții suntem de accord că în interior trebuie să avem o atmosferă pozitivă, colegială, bazată pe respect reciproc și unitate.

Știu că pot să fac toate astea, chiar dacă situația actuală a partidului nu este prea bună și speram ca în ședinta de alaltărieri, membrii Biroului Politic Teritorial să își exercite un vot democratic secret cu privire la opțiunea lor pentru ocuparea acestei funcții.

Trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgit de faptul că acest vot nu a mai avut loc. Opțiunile și argumentele colegilor au fost împărțite între doi candidați: Mihai Huzău și Adrian Ștef. Am fost neplăcut surprins să văd că o parte din colegi insistă pe faptul că un vot în acest caz ar fi total inutil, că argumentele și opțiunile noastre, a celor direct implicați nu contează. Personal, eu nu aveam o problema dacă în urma votului, opțiunea colegilor se îndrepta înspre altcineva. Se pare, însă, că nu toți gândim la fel.

Votul ar fi fost o procedură cât se poate de democratică pentru rezolvarea unei situații normale, în care există mai multe candidaturi pentru aceeași funcție. Astfel, am fi obținut o validare corectă legată de reprezentativitatea persoanelor implicate și orice suspiciuni de “manevre” sau intervenții personale pentru numirea “de la centru” ar fi dispărut.

Deznodământul acestei situații delicate îl vom afla odată cu numirea facută de C.P. Tăriceanu pentru această funcție”, a transmis Mihai Huzău.

Aşadar, decizia aparţine preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.