PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dosar penal pentru un sătmărean. S-a urcat în mașină și a fugit din carantină, împreună cu familia

Procuror Moiş Corina, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Vă facem cunoscut faptul că, la data de 02.05.2020, a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvâşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă pev. şi ped. de art. 352 alin.(1) C.pen.,ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, Secţia 1 Poliţie Satu Mare – Biroul de Investigaţii Criminale.

În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 01.05.2020, în jurul orelor 22:00, numitul Ţ.B., conducând autoturismul marca Porsche, însoţit de numita G.E. şi minorul Ţ.E., a părăsit centrul de carantinare în care aceştia au fost aduşi în convoi, comunicând că se deplasează la domiciliul lor situat în mun. Satu Mare.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Secţiei 1 Poliţie Satu Mare – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare