Senatorul Gabriel Leș critică modul în care reprezentanții PNL au început să facă schimbări în unele instituții din județul Satu Mare. Liderul social democrat le transmite liberalilor să se oprească din deprofesionalizarea instituţiilor.
Mesajul senatorului Gabriel Leş:
“Cred că toate partidele au ce să-și reproșeze atunci când vine vorba despre oportunitatea unor numiri pe funcții. Ceea ce face camarila de partid liberală este fără precedent în lipsa de profesionalism și inadecvare în posturile de conducere. Este un adevărat desant al neaveniților. Patron de pompe funebre numit director de spital, rubedenii fără studii în funcții de conducere, în posturi publice cheie și lista poate continua.
Același lucru se întâmplă și la nivelul județului Satu Mare, unde după schimbarea Inspectorului General Școlar cu un membru de partid fără cea mai elementară experiență managerială, avem parte de o nouă surpriză marca PNL. În plină pandemie cel mai apreciat profesionist din fruntea Agenției pentru Protecția Mediului este înlocuit cu un client de partid. Același lucru s-a întâmplat la Direcția Sanitar-Veterinară.
Cunosc foarte bine aceste instituții, sunt funcții tehnice, de mare responsabilitate, care nu pot fi date pe mâna unor novici. Deprofesionalizarea și incompetența a devenit un fenomen propagat de PNL la scară națională. Opriți-vă”!