PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zece șoferi sătmăreni au rămas fără permis. Trei au fost prinși vorbind la telefon

Zece sătmăreni au rămas fără permis. Trei au fost prinși vorbind la telefon. La data de 12 mai, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 32 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători auto.

Trei șoferi cu vârste cuprinse între 23 și 50 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 107 km/h până la 142 km/h atât în afara cât și în interiorul localităților, în cazul acestora polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Totodată, ieri, alți trei conducători auto, au fost surprinși de polițiștii rutieri în timp ce vorbeau la telefonul mobil fără un dispozitiv de tip “mâini libere” și în concurs cu alte contravenții la regimul circulației