PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

MOBILIZARE. Încep pregătirile pentru construirea podului de lângă ştrand

Încep pregătirile pentru constriuirea podului de lângă ştrand. Firma Strabag, care a câştigat contractul pentru realizarea podului peste Someş care va face legătura dintre str. Ştrandului şi Micro 17 a început pregătirile pentru demararea lucrărilor.

Surse apropiate constructorilor au declarat pentru PortalSM că firma a început relocarea de resurse, căutarea de firme partenere atât pe plan naţional, cât şi pe plan local pentru realizarea investiţiei.

Deja la Satu Mare au ajuns ingineri şi reprezentanţi ai firmei pentru demararea organizării de şantier.

Urmează ca în curând să ajungă muncitorii care vor fora în zona albiei Someşului pentru turnarea pilonilor de susţinere.

Urmează să fie făcut un anunţ la demararea oficială a lucrării. Până atunci, reprezentanţii firmei se ocupă de asigurarea logisticii, a partenerilor locali de la care vor face achiziţii.

Reamintim că la începutul lunii aprilie a fost semnat contractul pentru construcția celui de-al treilea pod peste Someș.

,,Am semnat contractul cu compania austriacă Strabag pentru construcția Pod peste râul Someș – amplasament str. Ștrandului. Valoarea contractului este de 141.643.292,84 lei fără TVA. Lucrările se vor începe în luna mai a acestui an, iar termenul estimativ de finalizare este anul 2023”, a anunțat, la acea dată, primaru Kereskenyi Gabor.

Exit mobile version