Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

MOBILIZARE. Încep pregătirile pentru construirea podului de lângă ştrand

Încep pregătirile pentru constriuirea podului de lângă ştrand. Firma Strabag, care a câştigat contractul pentru realizarea podului peste Someş care va face legătura dintre str. Ştrandului şi Micro 17 a început pregătirile pentru demararea lucrărilor.

Surse apropiate constructorilor au declarat pentru PortalSM că firma a început relocarea de resurse, căutarea de firme partenere atât pe plan naţional, cât şi pe plan local pentru realizarea investiţiei.

Deja la Satu Mare au ajuns ingineri şi reprezentanţi ai firmei pentru demararea organizării de şantier.

Urmează ca în curând să ajungă muncitorii care vor fora în zona albiei Someşului pentru turnarea pilonilor de susţinere.

Urmează să fie făcut un anunţ la demararea oficială a lucrării. Până atunci, reprezentanţii firmei se ocupă de asigurarea logisticii, a partenerilor locali de la care vor face achiziţii.

Reamintim că la începutul lunii aprilie a fost semnat contractul pentru construcția celui de-al treilea pod peste Someș.

,,Am semnat contractul cu compania austriacă Strabag pentru construcția Pod peste râul Someș – amplasament str. Ștrandului. Valoarea contractului este de 141.643.292,84 lei fără TVA. Lucrările se vor începe în luna mai a acestui an, iar termenul estimativ de finalizare este anul 2023”, a anunțat, la acea dată, primaru Kereskenyi Gabor.

35 comentarii

  1. Gogu Răspunde

    Imi pun intrebarea: oare ce au facut ceilalti primari cu banii de-a lungul anilor daca Gaborila asta poate sa asfalteze atatea strazi si trotuare??!!

    • B Răspunde

      @Gogu:îmi pun întrebarea dacă ești prost și încă n-ai aflat!!!!

      • Bogu Răspunde

        Posibil ca Gogu sa fie prost dar tu cu siguranta este prost crescut. Te rog continua :-)))) Sa sti ca sunt oameni care se amuza pe seama maimutelor ca tine.

    • Satmareanul Răspunde

      Salutare, Vin alegerile locale si cu acestea de fiecare data incep aceleasi povest cu construirea celui de al treilea pod. Peste 4 ani vom revedea acest articol. Toate cele bune!

  2. 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

    Haideti haideti mari comentatori, gen Kereskeni nu a facut si nu face nimic 😂 Strada Goga reasfaktat (nimeni nu a avut curajul sa-si bage nasul in proiectul acesta), se face sensul de la Burdea (idem), strazi-trotuare reasfaltate si urmeaza si urmatorul proiect promis: al treilea pod!
    Repet: Haidet haideti cu comentariile de 2 bani 😂👎🤛

    • Dorel Răspunde

      Citește ce comentează aici pe facebook Radu Datcu și apoi descarcă-te orgasmic. Când vor bloca mașinile mari intersecția din Soarelui apoi să te văd jubilând! Dar cum se lucră la noi cu ce viteză încă ani buni ești la adăpost, cel puțin încă 10. Asta-i norocul tău. Asfaltul de la Goga e sub orice critică. Ai să vezi și tu la anul. Faptul că prin lucrarea de pe Goga au distrus parcul Boitor reabilitat acum nici 2 ani și după 10 ani de așteptat/promis nu mai contează? Trebuie băgat bani la greu din nou acolo. Dar nu-i bai are Sătmarul bani! Are???

  3. Nae Răspunde

    Au gasit cea mai proasta amplasare . Sensul din Siarelui este colapsat multe ore pe zi deja , fara acest pod .

  4. Daniel Răspunde

    Masinile mari nu vor bloca intersectia Soarelui pentru ca traficul greu va fi directionat pe centura. Si da, o spune un român, ca sa nu fiu acuzat de partinire, cat s-a dezvoltat orasul in mandatul lui Kereskenyi nu s-a dezvoltat in 30 de ani de mandat al altor primari. Fara precedent. Nemaivorbind ca in mandatul unui primar, nu demult apus, s-a observat o adevarata stagnare, adica nu s-a intamplat nimic. Asa ca in loc sa carcotiti mai bine v-ati bucura, pentru ca toti beneficiem de aceste schimbari in bine.

    • Iluzie optica Răspunde

      Gata mandatul si parcarile din M17 si C2 nu sunt gata.

      Centura nu ii facute de primar, sensul de la LIDL ii facut de LIDL, a pus si el trei pavaje prin centru. Daca tot esti bine documentat, a terminat pasajul din centru de pe bulevardul vietii?

    • bigbrother Răspunde

      Care mașini grele după ce vor trece podul vor intra în Soareului ca să iasă din oraș spre Zalău!

  5. Daniel Răspunde

    Cand va fi gata podul, sensul din Soarelui nu va mai fi “colapsat” pentru ca o mare parte din traficul pentru zona Micro 17, Carpati, respectiv directia Culciu si asa mai departe, va folosi noul pod. Probabil ca varianta din capatul cartierului Micro 17 ar fi fost mai buna, ar fi bine ca cineva mai competent sa ne explice avantajele si dezavantajele ambelor variante. Oricum, oriunde in Lume, atunci cand se fac anumite investitii, se formeaza doua tabere, pro si contra, asta nu este un lucru rau.

    • brekingnius Răspunde

      Cealaltă vaiantă nu a fost “agreată” din considerente imobiliare. Știi cine au căsuțe de vacanță prin Păulești la limită cu municipiu și vis a vis în Bercu Roșu, nu? Oamenii muncii.😱Doar n-o să le treacă mașinile sub geam.

      • Bogu Răspunde

        Poftim?! E o cale de acces in plus. Proiectul e vechi cu acest pod, inainte de degringolada urbanistica din Paulesti, un gheto de case geam in geam.

    • da Răspunde

      Dar cei care vin și nu puțini din partea opusă a orașului? Zboară?

  6. Elek Simon Răspunde

    Oameni buni,sa fim sinceri alți primari ce au realizat până acum?Acest primar chiar isi da interesul sa faca ceva pentru orașul acesta.Trotuare,străzi asfaltate,pavaje si gard in Gradina Romei,centura orașului,urmeaza al treilea pod,Mc Donalds,Nepi mall,KFC,urmeaza reabilitarea centrului vechi,Centrul Nou,etc.Incet,pas cu pas.Nu se pot face odată toate.Trebuie răbdare.Pentru orice primarul e de vina.Unii oameni nu sunt multumiti de nimic.Vad doar lucrurile rele, cele bune nu se vad.Mai priviți și partea plină a paharului,nu doar cea goală.Acest primar chiar isi da interesul.

    • ... Răspunde

      McDonalds, Nepi, KFC. Ce treabă are primarul cu aceste obiective? Vezi că ai uitat de Lidl2 și Kaufland2. Nu amesteca tanda cu manda.

      • Elek Simon Răspunde

        Nu am uitat de Lidl 2.Daca citesti mai atent apare cuvantul etcetera adica etc,însemnând si altele.Pana acum toata lumea se plângea că nu are unde sa meargă la mall si Mc Donalds ,ca sunt nevoiti sa mearga in alte orase…

        • 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

          Si uite ca mai sunt si surprize placute! 🥳
          Ma bucur ca sunt satmareni rationali care umbla cu ochii deschisi si vad ca sãtucul nostru se dezvolta incet-incet.
          Multumesc ca stau departe comentatorii care ciripesc numai prostii degeaba 👌👌👌

          • ...

            Cu apelativul “tătucă” să te adresezi cui îți permite. Deocamdată noi nu ne-am tras la șireturi asta să-ți fie clar!

        • ... Răspunde

          Și mă rog în accepțiunea ta care a fost rolul primarului în realizarea acestor mărețe investiții capitalist-imperialiste? Aaaa, a bătut cu pumnu-n masă că Lidl2 e băiat rău că nu face sensu’ giratoriu din față? De când este asta treaba magazinului pe domeniul public (stradă)? La Dedeman de ce nu s-a aplicat același tratament?
          În paranteză spus eu nu m-am plâns că n-avem mall niciodată. Și dacă vrei să ști nici nu am fost încă în mall. Nu am timp de lălăit și shoppinguit.

          • 😳😳 Bika 😳😳

            Tãtucã, cand vorbim de merite, ne referim la: al treilea pod, centura, strazi asfaltate, Gradina Romei reabilitat, complexul Dinamo reamenajat si sa nu uitam de refacerea centrului nou si vechi, reamenajarea malurilor Somesului. 🏆👌🤩
            Acestea sunt proiecte pe care nimeni nu le-a facut nici1data, pentru ca erau incompetenti.
            Pas cu pas se dezvolta orasul DAR din cauza unor tãrani incultivsi nationalisti prosti, orasul Satu Mare va ramane tot sat mare 🤮😤

      • ...... Răspunde

        Cum, pai fara Tibi de la UDMR Nepi nu reusea sa faca mall-ul!!!!

        • Bika Răspunde

          @,,,:cine puwla lui Gabor este Tibi???

          • ...

            No, acum ai demonstrat cât de pafarist ești!
            Răspunsul la întrebare este Günthner.
            Acum urmează să întrebi cine este că nu-l știi?😱
            Du-te mai bine că te cheamă terasa!

    • Bogu Răspunde

      McDonalds, Nepi, KFC…serios. Soarele si Luna de pe cer, apa de la robinet, oxigenul din aer. Acest primar ofera nimic mi mult decat minimul de normalitate, minim pe care alti primari nu au reusit sa-l ofere de la Anderco incoace. Dar pretentiile unora tin de KFC, McDonalds. E mare foamea in popor.

  7. ... Răspunde

    Bine măi berbecule! În 4 ani de mandat ce s-a făcut? Proiectele astea erau propuse și acum patru ani! Eu asta spun! Pe amenajarea malului Someșului 2 ani pe puțin s-a dormit în papuci! Sau tu vezi podul gata? Sau centura? Pe cât pariu că nici peste patru ani nu vor fi! Dar așa e cum spui tu. Totul e perfect roz-bonbon. Mai ales dacă frecventezi aceleași cercuri bahice ca și primarul sau colegul lui exconsilier. Știi tu care.

  8. Vasile C. Răspunde

    În vremea acestui primar s-au făcut, întradevăr, foarte multe lucruri importante. Se pare că toată echipa primarului are ambiţia de a dovedi că pot, altfel setea de revanşă stă la pândă. Are şi avantajul de a succeda o catastrofă de primar. Acelei catastrofe de primar i-am făcut propunerea ca în zona Alecu Russo, unde s-au înfiinţat noi străduţe înfundate, să le străpungă pentru a facilita ieşirea pe L. Blaga şi aierisind circulaţia care se prefigurează în perspectiva dezvoltării zonei. Asta însemna un efort de vreo 100 000 euro pt. o expropriere. Pur şi simplu au râs de ideea de a investi acei bani. Acum s-a demarat, nota bene, asfaltarea întregii zone inclusiv a străduţelor (3, una spre Amaţiului care nu are perspectivă de joncţiune) infundate. Vă întreb: care-i noima pt. care asfaltezi străzi pt. zece familii când acele străzi puteau servi sutelor şi miilor de sătmăreni care le puteau utiliza pt. a ieşi la bulevard. Colac peste pupăză, aceste străzi de două benzi au acces în ,,principala” Alecu Russo care va fi cu o bandă şi sens unic. Stradă de un Km cu sens unic!!!!! Adică dacă locuieşti la intrare, înspre CII, şi vrei să mergi în oraş faci 2Km în plus. De prin 2008 am făcut apel la serviciul de urbanism pt. reglementarea lărgirii străzii. Dezinteres total! În fine, tema-i alta. Dar şi pe această temă ar fi de amintit că era prevăzută o centură din zona Peco de pe L. Blaga spre capătul lui M17 unde era o variantă de amplasare de pod. Dacă era acea centură, dezvoltarea perimetrului de la capătul lui CII (transportul de materiale) s-ar fi făcut utilizând-o. Aşa se va face pe sărmana Alecu Russo şi Mierlei care nu ştiu dacă vor face faţă cu postamentul. Asta e!

  9. obiectiv Răspunde

    Nu trebuia ca podul să-l fi construit Beny Alex srl, atunci când i s-a concesionat strandul pe 49 de ani de primăria SM în 2009????!!!parcă așa a fost proiectul inițial!!!! acuma ne scuzați, că toții au uitat!!!!!!!!!!!

  10. varu Răspunde

    Vasile
    Sant niște aroganți , care cred ca numai ei știu ,neținand cont și de parerea altora care de zeci de ani bat zilnic orașul sute de km. Așa a fost si la Burdea cu lampa intermitenta dreapta Goga -Pod ,mi-au spus ca incurca Stația bus care ,un metru putea fi scoasa infara fara probleme ,sau daca nu …Stația e folosita 2ore din 24 .Asta a fost acum20 de ani si abia tarziu ..dupa mulți ani au schimbat. La fel si la Crinu ..Scoaterea stilpului din mijloc ul strazi (lotus) .(..care nu rezista 2…3luni si-l luau Tirurile ) Semafoarele suspendate si 2 benzi ptr stanga , cu 100m de intersecție …Raspunsul a fost …NU se poate *..ca platim chirie laRenel ptr stalpi*…așa ca vom vedea ce va ieși in Soarelui …Pana atunci …..sa mai avem rabdare…Podu e doar hartie…!

  11. s Răspunde

    Iooiiii,ce bine imi pare că ungurii si-au amintit de Gunther Tibi!Măi dar voi sunteggi chiar plecati cu pluta !

  12. Unu' Răspunde

    Uite cum spumegă ciuma roșie care în 30 de ani n-a reușit să facă nimic util în oraș, chit că au avut primar și consiliu majoritar destul de mult timp …
    Gabor este un SĂTMĂREAN de naționalitate maghiară, pe când olteanul este o cu toată altă specie!
    Unul a fost școlit mai la vest și a încercat să aducă vestul în sătmar, celălalt este școlit prin Craiova, și a reușit fenomenala performanță, negativă bineînțeles, de a trage orașul înapoi cu 10 ani, în doar 4 ani de mandat!

    • ho,ho Răspunde

      @Unu’:te-am mai văzut pe aici,cu pozitii după mintea ta!Dar acum te-ai intrecut pe tine si sleahta ungurească ce zici că te sustine:
      -Ciuma rosie n-a avut primar 30 de ani cum aberezi .Aducerea amine la tine e soră bună cu fratele Alzai…cu care se conversează Gabor in noptile cănd il dă afară madam de prea multă duhoare imprumutată din sporti negru al oresului Satu Mare;
      -Gabor poate câ a fost fătat in Satu Mare,dar nici prin vorbe nici prin fapte nu e sătmarean!Originea lui demonstrată e dincolo de Tisa,cu honvezii nematurizati,betivani si de grabă doritori de cocaină:
      -A fost scolit in Vest!Aici ai dreptate!Debrecen e in vestul României,tară pe care vesticul tău de abia o recunoaste!
      Hai Sictir !La noi la români se zice:tucă pulă-n cap de pod!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.