PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A sărit gardul și a fugit din centrul de carantină. A revenit după o oră, dar s-a ales cu dosar penal

La data de 02.07.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă pev. și ped. de art. 352 alin.(1) C.pen., ca urmare a constatării infracțiunii flagrante de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

În fapt, s-a reținut că în data de 22.06.2020, în jurul orei 22.50, numitul B.I., aflat în carantină instituționalizată în zona de carantinare situată în incinta Taberelor Școlare din municipiul Satu Mare, a părăsit centrul de carantinare escaladând gardul împrejmuitor din spatele unității de cazare. După aproximativ o oră, acesta s-a reîntors în camera de cazare.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate  în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

Sursa: Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare