PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Echipajul din Cehia, marele câștigător al Campionatului Național de Rally Raid România, organizat la Satu Mare

Prima etapă a  Campionatul Național de Rally Raid România, organizată în județul Satu Mare la sfârșitul acestei săptămâni, s-a încheiat sâmbătă, 11 iulie, cu festivitatea de premiere a câștigătorilor.

Organizat de NSM Motorsport împreună cu ”TransCarpatic Rally”,”Carpatica Rally Raid”, ”Trofeul Carpatica Rally Raid”, ”Trofeul Paul Badea”, ”Cupa Sătmarului” și ”A-CAR GerBog RallyRaid”, evenimentul automobilistic a reunit la Satu Mare 30 de echipaje, din care 11 au fost din străinătate, din țări precum Ungaria,  Cehia, Slovacia și Polonia.

La finalul celor două zile de competiție a fost stabilit clasamentul general:
Pe primele trei locuri s-au situat echipajele alcătuite din Miroslav Zapletal – Marek Sykora din  Cehia ( grupa/ clasa T1),  Miklos Trebitsch – Szoke Nicolett din Ungaria ( grupa/clasa SbS) și  Claudiu Barbu – Marius Lupu  din București ( grupa/clasa T3 ).

Miroslav Zapletal are o bogată experiență în competițiile automobilistice. Între altele, în palmaresul acestuia se află un titlu mondial FIA cross country, iar în anul 2009 s-a situat pe locul șapte în  Raliul Dakar.  

Echipajul alcătuit din Miroslav Zapletal și Marek Sykora au participat la competiție cu un autoturism Hummer H3 EV.