PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

EXTRATERESTRU pe Autostrada Codrului. Corupţia din Satu Mare, vizibilă de pe Lună!

EXTRATERESTRU pe Autostrada Codrului. O persoană costumată în extraterestru şi-a făcut apariţia astăzi pe Autostrada Codrului. Persoana respectivă se doreşte a fi un cetăţean de pe Lună, cu drapelul României. A afişat o pancartă: “Corupţia din Satu Mare, vizibilă de pe Lună”!

Amintim că zeci de oameni s-au adunat, din nou, pe „Autostrada Codrului” pentru a protesta. Cu toate că cei de la Consiliul Județean Satu Mare au scos utilajele pe șosea, în această dimineață, oamenii nu cred în promisiuni, astfel sunt deciși să își continue protestul.

Protestatarii au pornit în convoi, cu maşinile, din Amați, au ajuns în faţa sediului Consiliului Judeţean Satu Mare unde au claxonat, după care s-au deplasat tot în coloană în Piaţa Libertăţii. Ei doresc să atragă atenţia asupra faptului că starea drumului este deplorabilă şi nu mai cred promisiunile autorităţilor.