PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiectul drumului expres Satu Mare – Baia Mare, revizuit. Încă 16 milioane lei pentru documentație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus cererea de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate destinat sectorului Satu Mare – Baia Mare al Drumului Expres Petea – Baia Mare.

Valoarea totală a proiectului este de 16,7 milioane de lei, din care 85% este contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 11,975milioane de lei, 15% contribuția națională -2,1 milioane de lei, restul de 2,6 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Potrivit CNAIR, durata proiectului este de 21 luni.

Valoarea proiectului se ridică la 819 milioane de euro, iar drumul expres ar urma să aibă o lungime de 82.34 de kilometri.