La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în cele două centre de examen din Satu Mare, s-au prezentat 383 de candidaţi (91,19%) din cei 420 candidaţi înscriși. 25 dintre candidaţi (5,95%) s-au retras din motive personale, iar 3 candidaţi au fost eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2020-2021.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediul inspectoratului școlar, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul inspectoratului școlar județean sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul inspectoratului școlar județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.
Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius.