PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Acțiuni intensificate. Zeci de jandarmi ies pe străzi în acest weekend, în județul Satu Mare

În perioada 28-30 august, pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Satu Mare va intensifica acțiunile specifice de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice.

În acest sens, aproximativ 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare vor acționa pe raza județului atât independent cât și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în contextul epidemiologic actual.

De asemenea, efective din cadrul inspectoratului vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pentru ca evenimentele ce vor avea loc în acest sfârșit de săptămână, să se desfășoare în condiții de siguranță, respectiv Festivalul de Jazz, spectacolele de teatru în aer liber, și activitățile organizate în orașele Carei și Negrești Oaș.

Le recomandăm participanților să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2 și indicațiile organizatorilor, să supravegheze cu atenție copiii, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.

Prezenţa Jandarmeriei în mijlocul cetăţenilor este destinată descurajării comportamentelor necivilizate şi intervenţiei pentru rezolvarea eventualelor situații speciale/de criză în domeniul ordinii publice.

În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă, solicitați cu încredere sprijinul jandarmilor.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Exit mobile version