PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

LIVE/FOTO. Nou-născut aruncat în toaleta unei benzinării, în municipiul Satu Mare

Un bebeluș nou-născut a fost aruncat, joi seara, în toaleta unei benzinării de pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a demarat o anchetă pentru a o depista pe mamă şi a stabili împrejurările în care s-a petrecut totul.

ACTUALIZARE 21,45: Femeia ce și-a abandonat noul-născut în toaleta unei benzinării de pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare ar fi născut la locul abandonului, respectiv în toaletă, potrivit IPJ Satu Mare.

„Din primele date se pare că o femeie ar fi născut în toaleta unei benzinării și ar fi abandonat copilul nou-născut acolo. Copilul se află în spital, din informațiile pe care le dețin acesta trăiește și este stabilizat. Polițiștii fac verificări pentru identificarea femeii”, a precizat Paula Gabor pentru PortalSM.

ACTUALIZARE 20.28: Nou-născutul aruncat în toaleta unei benzinării din Satu Mare este o fetiță perfect sănătoasă, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian.

“Nou-născutul este internat în spital, are 2.950 de grame, este o fetiţă în stare bună, născută azi. Din punct de vedere medical este bine”, a spus Constantin Demian pentru PortalSM.

Transmisiune PortalSM de la fața locului:

Citește și: