La data de 18 august, cu ocazia activităților preventive desfășurate, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița l-au legitimat pe un bărbat de 36 de ani, din Satu Mare, depistat pe strada Gării, din municipiul Bistrița.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează ca persoană căutată la nivel național, fiind dispărut de la domiciliu din data de 14 august 2020.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei și a fost înștiințată familia despre faptul că a fost găsit. Totodată, a fost revocată măsura căutării la nivel naţional dispusă.
Sursa: IPJ Bistrița-Năsăud