PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două sătmărence infectate cu coronavirus au decedat la Spitalul Carei

Alte două persoane au decedat în județul Satu Mare după infectarea cu coronavirus. Este vorba de două femei care erau internate la Spitalul Carei.

,,Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 132 vindecări și 18 decese cauzate de coronavirus. Persoanele decedate, două femei cu vârsta cuprinsă între 77 și 85 de ani, prezentau multiple comorbidități și au fost internate la secția ATI a Spitalului Municipal Carei”, informează Instituția Prefectului Satu Mare.

În intervalul 03.09.2020 (10:00) – 04.09.2020 (10:00), la nivel național, au fost înregistrate 47 de decese (27 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Exit mobile version