Câinii vagabonzi fac ravagii într-o localitate din județul Satu Mare, spune o sătmăreancă ce a fost recent victima unui atac canin: ,,De luni de zile ni se tot promite că se va rezolva această problemă”, spune, revoltată, femeia.
Mai multe persoane au fost atacate în ultima vreme de câinii fără stăpân din zona localității Moftinu Mare din județul Satu Mare. O sătmăreancă ce a fost mușcată ieri seara de un câine a declarat, pentru PortalSM, că problema este una cât se poate de gravă, însă autoritățile nu fac nimic în acest sens.
,,Am anunțat primarul, viceprimarul, promisiuni de luni de zile că se va rezolva. Au mușcat oameni și nimeni nimic. Aseară am fost victima mușcăturii de câini fără stăpân la Vraja Crasnei. Răspunsul la această problemă este că se va rezolva”, spune femeia.