PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Maskulik Csaba a anunțat când încep lucrările la Centrul Nou. Ce spune de proiectul Centrului Vechi

Administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, a declarat, în cadrul emisiunii PortalSM – Alegeri Locale 2020, că lucrările de modernizare a Centrului Nou vor începe undeva la sfârșitul acestei luni. City managerul a declarat, de asemenea, că și proiectul de modernizare a Centrului Vechi (Piața Libertății) se află în linie dreaptă.

,,Consider că la sfârșitul lui septembrie putem să dăm ordinul de începere (…) Se schimbă tot sistemul de iluminat, vin pavaje noi, piste de biciclete care vor face urcarea pe acea pasarelă pietonală de pe bulevardul Transilvania, mobilier urban nou, fântână modernă care va fi la suprafață, va fi de nivelul secolului 21, exact cum găsim și în alte orașe”, a declarat Maskulik Csaba, în direct la emisiunea PortalSM – Alegeri Locale 2020.

City managerul a vorbit și despre proiectul Centrului Vechi, precizând că s-a trecut deja la faza de proiectare. De asemenea, Maskulik a explicat de ce va fi închisă circulația autovehiculelor.

,,Am dat ordinul de începere pentru proiectare în luna august, s-a trecut la faza de proiectare și au un termen de șase luni pentru a termina faza de proiectare, după care se va trece la execuție (…) Rămâne varianta închiderii, a fost mult contestată această decizie, dar trebuie știut că pe fonduri europene s-a pus foarte mare accent pe reducerea emisiei de CO2, iar acest lucru se putea realiza prin reducerea s-au eliminarea circulației autovehiculelor (…) Transportul în comun va circula, salvarea, pompierii vor avea acces în jurul parcului, dar nu se va permite parcarea în jurul parcului”, a mai spus Maskulik Csaba.