Candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Satu Mare, Mihai Huzău, a reacționat după conferința de presă susținută astăzi de candidații USR-PLUS Satu Mare, conferință la care au participat și liderii Dan Barna și Dacian Cioloș. Huzău a vorbit despre eșecul alianței PNL-USR+ la Satu Mare: ,,Radu Panait și ceilalți candidați USR+ la Consiliul Local Satu Mare trebuie să ofere urgent clarificări”, spune candidatul PMP.
Redăm, integral, declarațiile făcute de Mihai Huzău:
,,Astăzi, după conferința de presă a celor de la USR+, în prezența lui Dan Barna și Dacian Ciolos, ni s-au explicat motivele eșecului realizării unei alianțe de dreapta la Satu Mare.
Dan Barna a explicat clar de ce la București s-a reușit susținerea unor candidați comuni și în alte părți nu: Acolo unde PNL și USR+ s-au putut alinia în spatele unor obiective comune și în spatele unor oameni integri, cu care nu îți este rușine să ieși pe stradă, s-a putut! Acolo unde nu am putut, nu ne-am aliat.
De asemenea, dl. Dan Barna a explicat că acolo unde PNL a venit cu oameni impuși care proveneau din PSD, aceștia au fost respinși categoric de către USR+.
Cum la Satu Mare, cei doi candidați ai PNL nu au astfel de probleme, niciunul nu provine din PSD, rămâne ca unic motiv de respingere doar problema legată de integritatea acestor candidați.
𝗖𝗢𝗠𝗣𝗟𝗜𝗖𝗜𝗧𝗔𝗧𝗘
Observăm că obiectivele, proiectele sau ideile promovate de toate partidele din Satu Mare nu sunt diferite, cu atât mai puțin cele ale PNL și USR+. Tragem astfel concluzia că eșecul discuțiilor dintre cele două partide pe plan local s-a datorat unor probleme de integritate pe care USR+ le-a depistat legat de candidații PNL.
În același context, liderii locali USR+ au afirmat că la Satu Mare, PNL a încercat să-i domine, venind cu 2 candidați impuși care nu au putut fi acceptați pentru ca USR+ are un set de valori și standarde de integritate, care, probabil, nu au putut fi aplicate candidaților PNL impuși.
USR+ este obligat, în urma acestor afirmații foarte grave, să vină de îndată și să dezvăluie opiniei publice care sunt aceste probleme de integritate depistate la candidații PNL.
𝗠𝗜𝗡𝗖𝗜𝗨𝗡𝗔
De asemenea, liderii USR+ au afirmat clar, în această conferință de presă, că nu au avut discuții pe tema unei alianțe decât cu PNL.
ACEASTA ESTE O MINCIUNĂ! Dl. Panait a recunoscut public că am avut întâlniri pe această temă care, se știe, nu au avut nicio finalitate. Dl. Panait a mai mințit odată în direct când a susținut că invitația pentru consultări pe tema #MasterPlan-ului i-a fost dusă acasă.
𝗜𝗣𝗢𝗖𝗥𝗜𝗭𝗜𝗘
Minciuna, fațărnicia și ipocrizia trebuie să dispară din “calitățile” unor candidați tineri, așa cum și liderii USR+ susțin că își doresc.
În acest moment dl. Radu Panait și ceilalți candidați USR+ la Consiliul Local Satu Mare trebuie să ofere urgent clarificări, altfel se fac complici la toate astea.
Este regretabil că, reprezentanții USR+ care “flutură” permanent “criterii de integritate” aleg să dezinformeze și să mintă opinia publică. Nu așa se câștigă voturile, dle. Panait!”