PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șeful Poliției Locale explică de ce nu scapă Satu Mare de cerșetori. Cât de sigur este orașul

Invitat aseară în cadrul emisiunii PortalSM LIVE, moderată de jurnalistul Gil Pietrar, șeful Poliției Locale, Vasile Chișluca, a explicat de ce nu scapă Satu Mare de cerșetori. Fiind șeful unei instituții ce a fost arătată cu degetul de foarte mulți sătmăreni după crima petrecută în centrul orașului, Vasile Chișluca a ținut să explice cum funcționează acum Poliția Locală și ce se întâmplă cu oamenii străzii după ce sunt ridicați de pe străzi.

,,De când a fost starea de urgență și de când este starea de alertă, tot efectivul de ordine publică și circulație desfășoară activitatea în cadrul IPJ-ului, care coordonează operativ toată activitatea Poliției Locale, iar asta înseamnă că toți oamenii în operativ sunt la Poliția municipiului Satu Mare (…) Toată tehnica se folosește, mai puțin autospecialele Poliției Locale, care nu se folosesc deoarece activitatea se face în patrule mixte, un polițist și un polițist local, iar deplasarea se face numai cu autoturismele Poliției municipiului Satu Mare”, a explicat șeful Poliției Locale Satu Mare.

Ce se întâmplă cu persoanele fără adăpost?

Vasile Chișluca spune că în tot județul există undeva la 400-450 de oameni ai străzii, iar la nivel de municipiu vorbim de câteva zeci de astfel de persoane. Șeful Poliției Locale spune că acești oameni ai străzii care activează pe raza municipiului Satu Mare sunt cunoscuți, iar până acum nu s-a întâmplat ca aceștia să recurgă la violență.

,,Acești cerșetori sunt identificați, sunt aduși la sediul Poliției Locale, cât și la sediul Poliției municipiului de când suntem în patrule mixte. Sunt amprentați, se face o bază de date cu ei (…) Toți acești oameni ai străzii au fost amendați pentru consum de alcool, cerșetorie, injurii, bătăi, iar noi avem la Poliția Locală în cursul acestui an în jur de 440 de amenzi numai pentru așa ceva (…) Uneori sunt plătite (amenzile – n. red), dar majoritatea nu. Cei care sunt depistați și sunt din municipiul Satu Mare, de regulă sunt duși la psihiatrie, sunt duși la DAS (Direcția de Asistență Socială n. red.), la centrele de adăpost, unii sunt primiți, unii nu. Cei de la psihiatrie de foarte puține ori îi primesc, dimineața le dau drumul, iar în 10-15 minute sunt pe locul de serviciu”, spune Vasile Chișlucă.

Ucigașul din centrul Sătmarului, Sere Vasile Anderson, este un personaj cunoscut, spune șeful Poliției Locale, fiind amendat de nu mai puțin de 75 de ori.

,,Are la noi în baza de date 75 de amenzi contravenționale, dar asta nu înseamnă că l-am găsit numai de 75 de ori. Este când nu l-am amendat că nu a făcut nimic (…) Are infracțiuni de furt, dar niciodată nu a făcut vreo infracțiune mai gravă, nu a mai avut acțiuni cu violență (…) Noi nu puteam face nimic pentru că și dacă făcea ceva, o infracțiune, noi îl predam Poliției, atât. Poliția îl reținea sau nu îl reținea, dar dacă îl reținea pentru 24 de ore, dimineața îi dădea drumul. Este un fel de cerc vicios. Noi și Poliția îi prindem, îi amprentăm, îi fotografiem, îi luăm în baza de data și le dăm drumul (…) Poate dacă ar fi mult mai vizibilă prezența polițistului în stradă, atunci probabil am avea mai mult succes, dar asta ar însemna să ne ocupăm numai de cerșetori, dar Poliția Locală are și alte atribuțiuni”, explică șeful Poliției Locale Satu Mare.

Se putea evita tragedia? Cum poate fi stopat acest fenomen al cerșetoriei?

Vasile Chișlucă a declarat, în cadrul emisiunii PortalSM LIVE, că de regulă oamenii străzii nu sunt agresivi și spune că nu poate să înțeleagă cum s-a putut întâmpla această tragedie: ,,Nu pot să înțeleg, cred că a fost ceva spontan. De regulă dacă acești cerșetori nu sunt jigniți, ăștia cer și merg mai departe. Foarte puțini sunt agresivi.”

Șeful Poliției Locale spune că tot acest fenomen al cerșetoriei ar putea fi stopat sau cel puțin redus și cu implicarea societății civile și a ONG-urilor.

,,Părerea mea personală, dacă s-ar implica mai mult societatea civilă, ONG-urile, noi îi luăm, îi amprentăm, le facem dosar penal dacă este cazul. Mai departe ar trebui societatea civilă, cu ajutorul ONG-urilor, să continue integrarea lor în societate (..) Noi atât putem în baza legală să facem, mai mult nu putem (…) Noi am avut o ședință, au participat poliția, jandarmii, în care am dezbătut problema oamenilor străzii și am ajuns la concluzia că îi vom duce la DAS, se va face o anchetă socială, iar DAS-ul va lua legătura cu ONG-urile să vedem ce facem cu ei mai departe.”

Vasile Chișlucă a spus că s-au dublat patrulele în zona centrală a orașului. De asemenea, șeful Poliției Locale a declarat că, din punctul lui de vedere, o asemenea tragediei nu se va mai întâmpla.

,,Noi am schimbat un pic activitatea, am zis să punem mai mulți oameni în stradă, iar cel puțin pe zona centrală s-au dublat patrulele (…) Eu zic că nu (pericolul repetării tragediei n. red.) după câtă forță este acum în oraș. După mine, acesta a fost un caz izolat, a fost un eveniment nefericit”, a concluzionat șeful Poliției Locale Satu Mare.

Exit mobile version