PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cu masca sub nas la volanul microbuzului, în Satu Mare. Navetiștii, revoltați

Șoferul unui microbuz care transportă navetiști în Satu Mare a fost surprins în timp ce purta masca sub nas la volan. Observând atitudinea șoferului, navetiștii s-au revoltat.

În timp ce România se confruntă cu mii de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi, iar în județul Satu Mare au fost raportate în ultimele zile zeci de noi cazuri, șoferul unui microbuz de transport persoane a fost surprins purtând cu nonșalanță masca de protecție sub nas.

Navetiștii sunt de-a dreptul revoltați și spun că în timp ce ei respectă măsurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus, șoferul poartă masca ,,de formă.”