Pro România Satu Mare și-a depus astăzi listele cu candidați pentru alegerile parlamentare. Pentru Camera Deputaților va candida președintele partidului, Octavian Petric, în timp ce propunerea pentru Senat este Adrian Ștef.
,,După o experiență de două mandate în care mi-am arătat interesul pentru proiectele pentru Satu Mare și mai multe inițiative legislative pentru România, dacă voi reuși să câștig un nou mandat, nu mi-am epuizat toate proiectele pe care vreau să le promovez pentru Satu Mare, mai avem și alte proiecte și sper ca cetățenii să îmi ofere șansa să pot să duc mai departe proiectele pe care mi le-am propus pentru următorul mandat”, a declarat Octavian Petric.
,,Toate proiectele pe care le-am prezentat în campania electorală pentru alegerile locale vrem să le implementăm la nivel național. (…) Vom încerca să ne urmărim proiectele, sunt foarte multe proiecte pe care le putem implementa la nivel național”, a declarat Adrian Ștef, propunerea Pro România Satu Mare pentru Senat.