Valul doi al pandemiei va ține pe toată durata iernii, în toată Europa. Spitalele COVID au ajuns la capacitate maximă și este necesară suplimentarea acesteia, la spitalele non-Covid. Cazurile ușoare și asimptomaticii vor rămâne la domiciliu.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a confirmat astfel planul de extindere a internărilor cazurilor medii și grave în spitalele non-Covid, dar și imposibilitatea de a mai interna cazurile ușoare și persoanele care nu au simptome: ”Asta e etapa de care am mai vorbit si e etapa folosirii parțiale a spitalelor non-COVID. Aici nu vorbim de cazurile ușoare sau asimptomatice, acestea rămân la domiciliu. Vorbim de cazurile care au nevoie de oxigen, de tratament. Pentru ele trebuie sa avem în etapa următoare un număr suplimentar de paturi”, a spus șeful DSU.
Raed Arafat se așteaptă la o creștere mai îndelungată a numărului de cazuri, mai ales în situația în care populația se opune regulilor, iar autoritățile se dovedesc ezitante în luarea unor decizii: „Estimările sunt că valul doi va fi pe perioada iernii. Cât de greu va fi, depinde de noi. Dacă reușim să descreștem, vom ține situația sub control. Dar nu se va ajunge ușor la descreștere. Dacă nu se respectă regulile, dacă sunt presiuni să nu se ia restricții. S-ar putea ca lupta să fie mult mai grea și pe o perioadă mai lungă”, a afirmat Raed Arafat.
Oficialul a mai spus că 4,5% din populația României a fost deja expusă și infectată cu Covid, ”dar mulți nici nu au știut, au crezut că e răceală simplă sau a apărut febra pe durată scurtă, dar ei au fost probabil infectați și au infectat și pe alții dacă nu au respectat regulile de prevenire”, a explicat Arafat.
Șeful DSU a mai spus că România va încerca să mărească capacitatea de testare prin folosirea unor teste rapide. ”Există șanse să aducem teste rapide de antigen pe care să le folosim pentru cazurile simptomatice”, a explicat Arafat care a menționat totodată că a fost deja mărită capacitatea de testare de la trei mii de teste câte se făceau la începutul pandemiei, la 26-27.000 în prezent.
Sursa: biziday.ro