Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. La scurt timp, Emmanuel Macron a anunțat că în Franța va fi instituită carantina generală, anunţă digi24.ro.
„Virusul circulă în Franța cu o viteză pe care nici cele mai pesimiste prognoze nu au anticipat-o. Spre deosebire de primul val, toate regiunile se află acum pe pragul de alertă. (…) Responsabilitatea mea este de a-i proteja pe toți francezii, în ciuda polemicilor, în ciuda dificultății deciziilor care trebuie luate. Îmi asum pe deplin”, a spus președintele francez, adăugând că al doilea val „va fi mai greu, mai letal decât primul”.
Macron a subliniat însă că alte țări europene, precum Spania, Irlanda și Olanda, au luat măsuri „mai dure și mai devreme decât ale noastre”.
„Nu cred în opoziţia dintre sănătate şi economie pe care vor să o instaureze unele persoane”, a argumentat preşedintele Franţei.
El a precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni: „Dacă peste două săptămâni vom avea situaţia sub control, vom putea reevalua lucrurile şi sperăm să redeschidem anumite magazine, mai ales în această perioadă atât de importantă, înaintea sărbătorilor de Crăciun”.
Restricţii COVID în Europa: Carantină totală în Franţa. Lockdown parţial în Germania
Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE, preluate de Agerpres.
„Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum”, a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este „foarte serioasă” şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.
„Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni”, a mai atenţionat Merkel.